Serviciul "Colecție de artă şi hărţi" al Bibliotecii Naționale

Deschide cartea, ca să înveți ce au gândit alții; închide cartea, ca să gândești tu însuți. (Citat de Heyde)

Chipul lui Ștefan cel Mare și Sfânt în arta plastică 25 aprilie 2018

Filed under: Artă — arteharti @ 14:33

Ștefan cel Mare, domn al Moldovei (1457-1504), este una din acele figuri care dau generațiilor următoare curaj și încredere în soarta unui neam și care îl călăuzesc în mersul istoriei sale. Înconjurat de dușmani, a știut nu numai sa-și păstreze țara, dar chiar să apere singur, cu boierii și țăranii lui din Moldova, porțile Europei de cotropirea barbarilor timp de 47 ani.stefan-cel-mare

Om politic cu vederi largi, bun organizator și diplomat, unul dintre cei mai mari comandanți de oști ai vremii sale. În politica internă a umărit instaurarea unei domnii autoritare, centralizate.

Cultura moldovenească în timpul lui Ștefan se remarcă prin înflorirea artelor plastice, a construcțiilor religioase, celor civile și militare.

Personalitatea domniei sale a inspirat pe mulți artiști plastici, atât din Republica Moldova, cât  și din România, redându-i chipul, înfățișarea fizică în pictură, sculptură, artă decorativă.

Capodoperă a sculptorului Alexandru Plămădeală şi, ca realizare plastică este unul dintre cele mai importante monumente din Moldova consacrat domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Este amplasat în centrul Chişinăului şi a devenit simbol naţional.

53542537.jpg

În serviciul Colecție de Artă și Hărți, blocul II al Bibliotecii Naționale a RM veți vedea o expoziție de documente (albume, cărți poștale, reproduceri), dedicată marelui domnitor, începând de pe data de 26 aprilie.

 

30785116_610498292616625_1388424816_n 30776684_610498272616627_303033715_n

Reclame
 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s